thripper's blog

26Nov/090

Bucovina

 

Eterna și fascinanta Românie, cu ale sale bogății neprețuite ne-a fost mereu prezentată ca un colț de rai. Carpații, Marea Neagră și Delta sunt cele mai laudate părți ale tării.

Cumva, românul de rând, veșnicul sceptic, eternul nemulțumit, rareori mai vede frumusețe în aceste locuri. Ne-am obișnuit cu incoerența în dezvoltarea acestora și de cele mai multe ori ne-am dovedit incapabili să valorificăm acest potențial altfel decât prin prisma primitivismului și al sălbăticiei lui. Așteptăm ca schimbarea spre bine să vină de undeva.

Vatra Dornei e o stațiune atipică pentru România. În Vatra Dornei ajungi pe un drum “bun” lipsit de tradționalele gropi.  Vei vedea casele sărăcăcioase dar îngrijite, vei vedea căpițe de fân dar nu câmpuri neîngrijite, vei vedea garduri de lemn, dar nu rupte sau lăsate în paragină.

E un mix ciudat care reușește să sublinieze cultura și tradiția locală într-un decor care nu denotă salbaticie sau dezordine, un veritabil colț de rai care te invită să-l savurezi nu să-l studiezi.

Meritul este al localnicilor, al unor oameni care nu au mai așteptat “să primească”, “să le dea” sau “să se facă”, oameni de la care, cred eu, avem fiecare câte ceva de învățat.

Comments (0) Trackbacks (0)

No comments yet.


Leave a comment

No trackbacks yet.